Ganduri

Ganduri prietene, 

Ganduri ce-mi tin de urat 

In noaptea 

Visurilor 

si a 

Viselor.. 

Ganduri insomniace, 

Ca si mine.. 

Ganduri somnambule, 

Vesele sau triste.. 

Rar vesele, 

Deseori triste.. 

Ca mine.. 

Ca mine, stapana si ocrotitoarea lor... 

Insomnie

Mi-au cazut 

pleoapele gandurilor

Peste ochii 

chinuiti de ne-somn 

si de 

Ne-linisti 

si de 

Lacrimi... 

Lacrimi de miez de noapte 

si 

lacrimi de zori grabiti 

si de 

Rasarit pictat in culori de frig 

si de 

Roua..

si de

Ceata..  

      

Despre muze

 Un perete intreg pictat numai cu muze... Tacute, doar tacute, nu mute... Tacute si totusi simti ca-ti vorbesc, prin felul cum te privesc, cum strapung peretele cu privirea adanca si uneori misterioasa.. cum iti strapung pieptul si iti patrund pana la adancimi de suflet pe care nici tu nu le cunosteai, nici macar nu banuiai ca exista.. Muzele nu sunt frumoase, nu neaparat frumoase... Dar ascund durere, multa durere, greu de imaginat cat de multa durere.. Lacrimi.. toate au lacrimi in ochi, pe obraji, si mai ales in suflet.. Inimile lor, rani deschise.. Sangereaza de parca ar plange... Plang ca si cum ar sangera.. Lacrimi rosii, uneori negre... Suflete albe, stralucitoare... Alb de multe ori mai alb decat zapada... Le simti puritatea si frumusetea - le transpare prin piele, prin inocenta privirii, prin ochii mari, de copil.. 

Toata lumea mea e imaginara, dar muzele sunt reale.. Ireal de reale.. Realitatea mea invizibila, fara de care n-as mai fi putut sa traiesc, fara de care as fi murit de tot in momentul in care am hotarat ca nu vreau sa mai traiesc.. Si iata-ma.. Asadar, iata-ma, condamnata la viata, ca la carcera sau la ocna.. Si nici macar nu mai e o povara, pentru ca de mult nu mai sunt capabila sa port nimic pe umeri.. Las viata sa-si poarte singura propria povara.. N-o ajut decat prin faptul ca o adapostesc in mine.. Uneori o inec in lacrimi.. De multe ori o inec in durere.. Din timp in timp, nu mai am putere s-o iau in seama, s-o recunosc ca fiind a mea. O las sa existe si atat.. Si e fericita ca exista cel putin... Fie si independent de mine, mama si sora ei.. Binefacatoarea si tovarasa ei..

Linisti si ne-linisti

Tacere.. 

Aud toate senzatiile care-mi curg prin corp, 

Fiori prin vene, muschi si piele... 

Prin parul lung si moale.. 

Stranut apoi inspir... 

Un fel de altfel de delir... 

Fiori de frig, de cald, 

In apa fierbinte cu gheata ma scald...

Pe rand, gheata si foc...

Inghet, ma sufoc, 

Apoi inghet la loc.

Alung durerea...

Nu vreau sa stiu ca mai am suflet...

Suflet hoinar, satul de mers, satul de umblet...

Plangi... lacrimi sunt destule... 

Ineaca-te-n apus, cand soarele apune...

Scrii .... Si la ce te ajuta ca scrii????

"Cand nu scriu sunt pierdut... Port in mine o lume nemaipomenita. Dar cum sa ma eliberez si cum s-o eliberez fara s-o sfasii? Si totusi, e de o mie de ori mai bine s-o sfasii decat s-o pastrez si s-o inmormantez in mine. Pentru asta traiesc, iar acest lucru imi este cat se poate de clar."
                                                         (Franz Kafka- Jurnal)

De acord... Nici mie nu-mi plac mormintele...Tu... ce fel de lume porti in tine?

Cat o eternitate si cat o mie de cuvinte

Stii, aseara ...cand ne-am incrucisat privirile si ni le-am lasat sa stea de vorba ...A fost ceva magic, ceva ce n-as da pe nimic in lume ...A fost o clipa cu tine, o clipa de care aveam mare nevoie ...O clipa cat o eternitate si cat o mie de cuvinte ...

Cand privirea mea ti-a vorbit, mi-ai raspuns: "Si eu te iubesc ..." Nu era nevoie sa-mi spui ...Stiam deja ...Dar uneori inima are nevoie de cuvinte ...ROSTite sau neROSTtite ...

Privirile noastre au mai stat putin de vorba ...Nu mai era nevoie de cuvinte ...Eram deja dincolo de ele ...Si era bine ...Aveam nevoie de o clipa impreuna ...O clipa cat o eternitate si o privire cat o mie de cuvinte ...